Tort Raffaello

Pentru a avea un tort Raffaello reusit, cel mai bine este sa te organizezi din timp. Nu dureaza mult sa il faci ci mai degraba sa astepti sa se raceasca blatl si sa se intareasca crema.

Tort Raffaello

Tort Raffaello

Ingrediente

pentru blat:

  • 250 grame de albusuri (8 albusuri aprox)
  • 150 grame de zahar
  • 100 grame de nuca de cocos
  • 40 grame de faina alba de grau
  • o lingura de esenta de vanilie
  • 25 grame de unt pentru uns tava

pentru crema:

  • 250 mascarpone
  • 150 ciocolata alba
  • 200 smantana 30%
  • esenta de vanilie

pentru insiropat:

  • 2 linguri de lapte de cocos
  • 100 ml de apa
  • o lingura de zahar

pentru bomboane:

  • patru linguri de nuca de cocos

pentru ornat:

  • doua linguri de nuca de cocos

Blat

  1. incepem prin a aprinde cuptorul la 160 de grade si a pregati o tava rotunda de tort, cu peretii detasabili. Punem pe fundul acesteia hartie de copt iar peretii ii ungem din belsug cu unt.
  2. Intr-un vas curat si bine degresat punem albusurile (decongelate si aduse la temperatura camerei), adaugam un praf de sare si incepem sa le batem bine cu mixerul.
  3. Cand albusurile s-au batut bine incepem sa adaugam treptat zaharul si batem in continuare pana cand albusurile noastre sunt atat de bine batute incat daca intoarcem castronul nu vor cadea.
  4. Adaugam esenta si treptat nuca de cocos si faina, si amestecam (ATENTIE!) cu miscari usoare, de jos in sus pana la completa inglobare a acestora. Folosim o paleta de silicon sau pur si simplu o lingura. NU folosim mixerul pentru amestecare deoarece am strica aerarea albusurilor.
  5. Punem compozitia obtinuta in tava pregatita in prealabil si o dam in cuptorul incins pentru aproximativ 30 de minute (in functie de cum coace cuptorul). Blatul este copt cand incepe sa se rumeneasca pe deasupra si daca facem testul cu scobitoarea aceasta iese curata.
  6. Cand blatul este gata il scoatem din cuptor si il lasam doua trei minute la racit dupa care imediat il scoatem, asa fierbinte din tava ca sa nu faca condens si sa se umezeasca, blatul fiind din albusuri.
  7. Lasam la racit pe un gratar si ne apucam de facut crema.

Crema de mascarpone cu ciocolata alba

  1. Scoatem branza mascarpone din frigider cu macar o ora inainte de a face crema ca sa ajunga la temperatura camerei si sa poata fi mai usor prelucrata.
  2. Frecam bine branza mascarpone pentru ca ii da putina cremozitate.
  3. Ciocolata alba o rupem bucati si o topim pe baie de aburi. NOTA! Foloseste ciocolata alba de calitate daca vrei sa ti se topeasca bine.
  4. Lasam putin la racit si temperam ciocolata cu branza: luam o lingura de mascarpone si o adaugam in ciocolata.Amestecam si apoi mai adaugam inca o lingura si la fel amestecam dupa care adaugam totul in compozitia de mascarpone. NOTA! Nu amesteca ciocolata calda direct in mascarpone pentru ca risti sa se taie crema. Ciocolata este calda iar branza rece.
  5. Facem din smantana frisca asa cum am explicat pe larg aici. Daca nu ti se pare suficient de dulce crema de la ciocolata, acum e momentul sa mai adaugi putin zahar pentru a bate smantana. Nu este obligatoriu. Se bate bine si fara zahar!
  6. Dam deoparte trei linguri de crema de mascarpone cu ciocolata alba.
  7. Luam doua, trei linguri de crema de mascarpone si le amestecam in frisca dupa care punem totul in crema de mascarpone. Omogenizam cu miscari usoare, de jos in sus.
  8. Dam crema a frigider pentru cateva ore bune, de preferat peste noapte.

Sirop

  1. Amestecam laptele de cocos cu apa si zaharul si il punem intr-o craticioara, pe foc
  2. Lasam sa fiarba cateva clocote, cat sa se topeasca zaharul dupa care dam la racit.

Bomboanele Raffaello

  1. Amestecam cele trei linguri de crema de mascarpone pastrati mai devreme cu 3 linguri de fulgii de cocos
  2. Dam la rece macar jumatate de ora
  3. Cand s-a mai intarit compozitia, formam mici bilute pe care le dam prin nuca de cocos

Montarea tortului

  1. Taiem blatul de tort pe orizontalain trei felii egale
  2. Insiropam fiecare felie
  3. Impartim crema in trei (cu aproximatie) lasam mai multa cantitate pentru imbracat tortul la exterior
  4. Punem o parte din crema pe prima felie de blat, apoi asezam a doua felie, punem iar crema si termina cu ultima felie.
  5. Imbram tot tortul la exterior cu crema ramasa din care pastram cateva linguri pentru a face cu posh-ul cateva floricele deasupra.
  6. Asezam din loc in loc bomboanele Raffaello facute mai devreme si dam tortul la frigider.
  7. Taiem dupa cateva ore, in felii pe care le mancam cu mare, mare pofta. Mai ales daca esti fan nuca de cocos, acest tort Raffaello o sa iti placa, sigur